Nu știu dacă v-a trecut vreodată prin minte că ați putea avea nevoie sau că v-ar fi utilă o carte de genul acesta: tehnici de a le spune copiilor povești. Mie până azi nu. Totuși imediat ce am văzut această carte primul lucru la care m-am gândit a  fost expresia curioasă, mirată sau veselă și chicotele de râs ale unui copil, atunci când schimbi tonalitatea vocii sau redai un ciocănit, un orăcăit sau așa ceva.

Editorul spune că Storytime vă oferă instrumente pentru a le pune în mișcare copiilor imaginația. Țineți minte încântarea de când erați copii și vă pregăteați să auziți o poveste, suspansul  așteptării descoperirii deznodământului și  aventurile personajului favorit?

Poate fi cu siguranță un avantaj să fii un povestitor nemaipomenit, fie că ești părinte, educator, învățător sau profesor și asta îi ajută și pe copii să iubească poveștile și cărțile. Unul dintre motivele pentru care am ales filologia și mi-am dorit să fiu profesoară este profesoara mea din școala generală, care mă făcea să o ascult cu gura căscată, țin minte și acum.

Cu ajutorul poveștilor copii își dezvolta valorile, moralitatea, creativitatea și emoțiile. „Cititul cu un copil sau unui copil este un act de iubire.” (Paul Jennings)

Poate că trebuie să re-învățăm să spunem povești!

Din aceeași categorie:  Story Telling & More

Charlotte nu este o fetiță cum poate ați fi crezut, Charolotte este o păienjeniță  inteligentă care îl salvează pe porcușorul Wlibur de la tăiere -- vegetarienii sigur că ar trebui să agreeze ideea. Fetița se numește Fern și îl iubește tare mult pe porcul Wilbur. Mai puteți face cunoștință cu Tempelton, un șobolan care nu făcea nimic pentru alții decât dacă îi ieșea și lui ceva. Sună familiar, nu?

Charlotte’s Web a devenit un clasic al literaturii pentru copii, fiind scris de E.B. White (Elwyn Brooks).  Lui i s-a acordat  încă în 1970 Medalia Laura Ingall Wilder pentru această carte și pentru Stuart Little.  O astfel de onoare li se face scriitorilor și ilustratorilor de carte pentru copii, care-și aduc o contribuție semnificativă și durabilă la educația și distracția copiilor. Cu ilustrații de Garth Williams,  Charlotte’s Web a  devenit între timp un  ”all time favourite” în domeniul cărților pentru  copii, republicat și în 2010 iar pe Stuart Little poate că vi-l mai amintiți din filmul cu același nume și ambele cărți sunt despre iubire.

Mult mai greu îi va fi unui copil care a ascultat  o astfel de istorisire să lovească un animal sau să-i facă rău unei alte ființe acum sau atunci când va crește. O poveste sau o poezie  pot face un copil să devină  mai sensibil față de suferința celorlalți, mai  tolerant, mai empatic iar empatia înseamnă inteligență emoțională.

Îmi amintesc și acum Gândăcelul Elenei Farago:

De ce m-ai prins în pumnul tău,

Copil frumos, tu nu știi oare

Că-s mic și eu și că mă doare

De ce mă strângi așa de rău?

și nu pot să uit durerea pe care o simțeam și nici fierbințeala lacrimilor mele când învățatoarea ne-a  pus să citim pe rând câte un pasaj din Moartea Căprioarei de Nicolae Labiș:

Ce-i inimă? Mi-i foame! Vreau să trăiesc, şi-aş vrea…

Tu, iartă-mă, fecioară -- tu, căprioara mea!

Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Şi codrul, ce adânc!

Plâng. Ce gândeşte tata? Mănânc şi plâng. Mănânc!

Cine nu știe povestea rățuștei urâte și nu s-a simțit măcar o dată o ființă nebăgată în seamă de nimeni și cu care nimeni nu vrea să se joace si cui nu i-a redat vreodată încrederea în sine transformarea  rățuștei în lebădă.

Văd pe stradă oameni agresându-se verbal și fizic pentru nimic, dar văd și  un copil care își consolează o colegă nedreptățită sau care mângâie o pisică vagaboandă, vai de capul ei, pe stradă și mă întreb care dintre cei doi e cel rațional și care e mai citit?

Charoltte nu este o fetiță cum poate ați fi crezut, Charolotte este o păienjeniță  inteligentă care îl salvează pe porcușorul Wibur de la tăiere. Vegetarienii sigur că ar trebui să agreeze ideea Fetița este Fern și îl iubea pe Wilbur iar tempelton un șobolan care nu făcea nimic pentru alții decât dacă îi ieșea și lui ceva. Sună familiar, nu?

Văd oameni aproape dându-și in cap că poate unul dintre ei nu a plecat mai repede de la semafor, dar văd și  un copil care își consolează o colegă care plângea sau care mângâie o pisică vagaboandă vai de capul ei pe stradă și mă întreb care dintre cei doi e adultul și care  mai citit?Charoltte nu este o fetiță cum poate ați fi crezut, Charolotte este o păienjeniță  inteligentă care îl salvează pe porcușorul Wibur de la tăiere. Vegetarienii sigur că ar trebui să agreeze ideea Fetița este Fern și îl iubea pe Wilbur iar tempelton un șobolan care nu făcea nimic pentru alții decât dacă îi ieșea și lui ceva. Sună familiar, nu?

Am mai făcut o listă cu recomandările lui Paul Jennings de povești emoționante pentru diverse vârste: Great Stories to Move the Emotions.

Ce am mai făcut între timp? M-am cam mutat cu tot cu purcel și cățel pe Facebook, unde mă distrez  destul de bine.

Nu știu ce și dacă voi mai scrie de acum înainte, dar cu siguranță m-am mai liniștit, nu cred că mă mai bat să schimb lumea, ci mai degrabă trăiesc într-un fel de lume a mea. Aceasta din urmă are legătură mai mult cu poveștile, copiii și joculețele. Se mai amestecă câteva căni de cafea slabă într-o zi dintr-asta tihnită a mea.  Pe scurt, între timp viața mea a devenit mult mai simplă!

Acum am pe birou un penar cu toate culorile de creioane, un joc cu doi hipopotami, unul galben și unul turcoaz, carioci cu floricele pe ele, vreo cinci cărți despre ursuleți, pisicuțe, arici și ponei.

În ultima săptămână am aflat foarte multe lucruri noi despre cai și ponei, datorită exclusiv Dianei. Diana are aproape șapte ani, e tăcută și foarte creativă. Singurică a inventat o poveste despre un cal cu picioare puțin albastre care zburdă, mănâncă, are mulți prieteni și un dinozaur de pluș.

Mai mă documentez dintr-o carte de “business” despre cum să-i faci pe pitici să iubească poveștile și cărțile The Reading Bug; am creat tocmai o pagină despre cărți și copii, care nu știu cum va evolua.

Așă că mă distrez, ceea ce vă doresc și vouă.

Emblema paginii este un trenuleț de cărți, desenat cu drag de Lia. Despre Lia și desenele ei e musai să scriu măcar un post separat.

A  fost foarte plăcut să reascult Micul Prinț, neapărat în lectura lui Florian Pittiș, așa cum aveam eu discul când eram mică.

Am avut câteva încercări ratate care au culminat cu Stephenie Meyer și The Host. În două săptămâni abia am  reușit să trec de pagina 100.

M-a salvat însă Mărgeluța care mi-a dat ca din senin două cărticele vioaie: Igiena asasinului și Sabotaj din iubire.

Îmi dau acum seama că nu am prea citisem cărți scrise de femei.

Poate mai mult acum decât altădată caut o carte cu al cărei autor sau personaj  să mă identific. Caut acea carte care acum să-mi poată schimba viața, știi acea carte care te marchează definitiv și care îți schimbă cursul existenței. Așa a fost pentru mine cândva Singur pe lume a lui Hector Malot sau Viața lui George Sand sau Eros și magie în renaștere a lui Culianu, ar mai fi și altele cred. Am notat câteva aici, la invitația lui Chris Beckett.

Nu cred că A Concise Chinese-English Dictionary for Lovers este pentru mine o astfel de carte sau poate că sunt prea apatică și mă simt în ultimul timp cam bătrână și asta nu într-o manieră pozitivă. Cred că aș vrea înapoi o parte din timpul trecut pe care să-l folosesc altfel.

Așa cum am aflat din carte, timpul este foarte prețios pentru chinezi. Orice minut trebuie valorificat. Ceea ce nu înțelege Zhuang Xiao Qiao este cum se facă că britanicii își permit să -și petreacă  o zi  întreagă ca să bea ceai și să vorbească.

E o carte plină de întrebări la lucruri pe care le considerăm de la sine înțelese, dar pe care autoarea ne invită să le reconsiderăm.

Am terminat de citit romanul acum o oră.  Mi-am amintit cum eram în adolescență și probabil că mi-ar fi plăcut să-l fi citit atunci.

O tânără de 24 de ani ajunge în Europa, în Londra, unde este brusc pierdută. Tot ce știa tindea în această lume nouă spre zero. Chiar numele ei nu înseamnă nimic aici, Z atât pot distinge ceilalți din numele ei. Legăturile cu țara ei natală dispar instantaneu la capătul unui drum lung și istovitor

Speră înr-un salvator, într-un bărbat care să o protejeze.

Se îndrăgostește de un visător, mai matur și fără nume, pe care îl numește “tu” pe tot parcursul romanului.

Iubirea i se dezvăluie nu atemporală așa cum este în cultura și limba chineză ci prezentă, trecută sau imposibilă.

Un copil descoperă lumea, nu fără durere, dar cu detașare și naivitate, dând dovadă de o mare putere de dăruire.

Un roman al minimalizării, al construirii unei noi lumi din cenușă, un roman al maturizăii, întrucâtva un Bildungsroman. Fiecare dintre noi trebuie să fi fost cândva așa.

Cartea începe într-o engleză primitivă iar pe măsură ce trece timpul limbajul evoluează o dată cu personajul, cu fiecare cuvânt esențial care funcționează ca un fel de titlu al capitolelor: hostel, full english breakfast, properly, fog, beginner, pronoun, slogan, weather, confusion, homesick, progressive tenses, homosexual, guest, misunderstanding, bachelor, green fingers, fertilise, instruction, charm, vegetarian, noble, surprise, pub, drifter, bisexual, chinese cabbage + english slug, privacy, intimate, free world, custom, fart, home, colony, prostitute, heaven, romance, physical work, isolate, humour, migraine, equal, frustration …

Fiecare expresie, fiecare dintre aceste cuvinte sunt învățate într-o manieră individuală și capătă o amprentă proprie.

Te trezești apoi brusc că limba și gândurile devin din ce în ce mai coerente din ce în ce mai închegate atât pentru personaj cât și pentru cititorul invitat să-și revizuiască conceptele bine înrădăcinate.

Îmi dau seama  că ar mai trebui să mai citesc o dată cartea, sunt sigură că nu am înțeles tot.

Mi-am notat totuși niște pasaje, care m-au atras în cazul în care nu aș mai reuși să recistesc A Concise Chinese-English Dictionary for Lovers:

“Also, the robbers robbing the peoples even poorer than them. In China we belive ‘rob the rich to feed the poor’. But robbers here have no poetry.”

“Why drinking become so complicating and need so much work! And water are more complicating here.  Maybe raining everyday here and too much water.”

“I take off my guilty shoes.”

“It’s important to live with uncertainty.”

“Only the simple physical existence matters in nature.”

Nu știu când am ajuns să ne jucăm împreună și când am devenit nedespărțite. Desena cai, tot felul de cai. Casa ei e și acum plină de desene. Îi plac mult și cred că vroia să ajungă medic veterinar.

Scrie urât și înclinat spre dreapta.

Am făcut tot felul de expediții, de la grăinile vecinilor până la satele din jurul orășelului în care am crescut împreună.

Râdeam mult de tot, inventam povești despre oamenii care treceau pe stradă. Râdeam zgomotos, nu ne puteam opri deloc, ceea ce ne făcea să râdem și mai tare.

Ne plimbam aiurea și vorbeam la nesfârșit câte în lună și în stele.

Am disecat împreună o vrabie, era moartă dinainte vă asigur.

Mergeam la să facem baie în râu și citeam. Ne doream să fim mari și să facem ce vrem noi.

Era să folosim somnifere ca să putem merge la discotecă, furam țigări de la tații noștri și fumam pe ascuns. Am avut niște pasiuni tâmpite pentru diverși tipi.

Toți băieții din școală erau prieteni la cataramă cu mine, pentru că toți voiau să ajungă la ea.

Am plâns când s-a măritat și am văzut-o prima oară în ziua aceea.

Nu ne-am certat niciodată pentru nimic. Niciodată nu m-a dezamăgit.

Probabil că datorită ei am și acum încredere în oameni și mai pot să visez.

Astăzi este ziua ei. La mulți ani, Oana.

Later edit, 03.09.2009 Vă mulțumesc și un e-mail, atât

Produsele unui pachet promoțional pe sistemul 2+1 gratis sunt înregistrate contabil în așa fel încât prețul pachetului să fie repartizat proporțional pe toate cele trei produse. Diferă doar modul de prezentare și asta pentru a atrage  clientul avid de a primi ceva pe degeaba, orice, nu contează. Avid probabil tocmai petru că nu a avut nimic pe gratis și nu a primit  așa ceva pentru că nu există așa ceva.

Mai sunt pe de altă parte mostrele gratuite, dar și în acest caz  nu e vorba despre un gest generos ci  despre urmărirea uni scop vădit, binecunoscut de a genera mai mulți clienți, de a câștiga o cotă mai mare de piață, de a face profit mai mare, de a face bani. Oricât ți-ai dori să bați sistemul și oricât ai susține că poți să o faci fără probleme, oricât ai crede că poți folosi fără să plătești cei 100 ml de șampon antimătreață dintr-o mostră gratuită, te vei trezi la scurt timp că iei de pe raftul magazinului același  produs așezat frumos la înălțimea potivită. De obicei chiar nu vei avea timp să raționezi. Dacă mâna ta se va întinde cumva după un alt produs, aceasta nu este de fapt mâna ta ci e  cea a concurenței mai  agere  care printr-o altă metodă mai iscusită îi suflă astfel clientul și banii firmei care ți-a “dat” mostra și îți bagă ție în pungă, în casă și în viață produsul lor mai bun, mai la mijloc așezat, mai cu multe proteine bioacvatice. E o bătaie între pisici iar tu nu ești decât șoricelul, miza.

Nimic nu este gratuit, nimic. Noi înșine aproape că nu mai știm să dăm, știm doar să luăm și să  vrem, vrem, vrem…

Mai nou nici să saluți, nici să zâmbești, nici să scrii un cuvânt , nici să faci cel mai mic gest nu e pe gratis, pentru orice ai face trebuie să încasezi mai devreme sau mai târziu. Ba mai mult cuvântul “gratuit” are conotații puternic peiorative. Căutăm continuu metode pentru a valorifica fiecare mișcare, fiecare respirație, fiecare cuvânt și dacă nu o facem noi înșine, o va face cel care ne angajează, pentru că firma nu vrea să ne da un loc de muncă și să ne ofere un trai bun ci scopul ei primordial declarat este acela de a face profit. Dacă nu ies calculele  de venituri și cheltuieli, ROI șcl. te-au uitat într-o secundă și trebuie să pleci cât mai repede, parazitule! Dacă ai adus un beneficiu dublu în ultimii cinci ani, ai fost deja plătit. Ai uitat? De când există bani nu mai își are rostul cuvântul simplu “mulțumesc”.  Nu se fac excursii și team-building-uri pentru a fi tu mai relaxat, pentru altruista idee de comuniune întru mama firma și întru veșnica prietenie autentică între colegi ci pentru ca tu să nu pleci din firmă deocamdată și pentru a-ți da o motivație să muncești mai mult. Propun ca metodă de fidelizare sau ca prilej de umor relizarea unor verighete neapărat personalizate, neapărat de designer, care să poarte în interior numele instituției, pe care ai luat-o în căsătorie, deoarece celula de bază a societății moderne  este firește  compania pentru care lucrezi și îți place să o faci.

La ce oră din zi sau din noapte se oprește toată această goană? Mai ai timp să gândești după ce muncești? Mai poți să dai ceva fără a cere ceva în schimb sau fără a crea celuilalt o obligație?

Cerșetorii  nu pot teoretic să-ți dea nimic în schimbul banilor mărunți pe care te-ai milostivit să-i arunci în palmă. Ai dat ceva  gratis  sau tocmai ți-ai cumpărat o “brand new”  părere mai bună despre tine însuți?

Cât din timp mai suntem noi înșine și mai știm cum suntem noi  de fapt, câtă vreme suntem plătiți să fim cineva și plătim să fim cum credem că vrem să fim. Nu e ușor, nici cald, nici bine -nu de prea multe ori măcar -- să fim noi înșine, așa cum eram o dată poate în clasa a șaptea  când poate știam că o mână este făcută să ia iar cealaltă să dea și că nu se ia cu amândouă mâinile.

Să fii liber înseamnă poate să  îți permiți fericirea și durerea de a fi tu însuți.

Dar ce-o mai fi și prostia asta cu libertatatea? Pentru ce? De ce? Pentru o viața de ilustru necunoscut sărac? Răspunsul îl știe fiecare pentru sine, dacă nu cumva ne-am așezat pe față, pe trup și în suflet atâtea măști că nu mai știm care a fost punctul de pornire. E ca și când ai începe la un moment dat să îți vopsești părul în cele mai diverse culori:  blond platinat, roșcat deschis 16, castaniu 34  și nu ai mai știi după un timp care e culoarea ta naturală.  Toate culorile au numere, orice culoare de vopsea se traduce printr-un cod. Totul are un număr. Noi înșine devenim încet, încet numere: segmentul 20-35 ani, segmentul cu venituri între x-y RON, angajatul 345.

Mi-e teamă de ziua în care nu vom mai știi ce înseamnă libertatea, în care poate nu vor mai exista nici măcar povești despre ea, atunci când cuvântul acesta va dispărea cu totul din dicționare.

Prefer să cred în povești și nu în concret, în cuvinte mai mult decât în cifre și semnez: XX 2790823410549

P.S. Nimic nu se compară cu tine!

„Cuvânt” este un termen în sine cel puțin interesant, cel puțin pentru mine. Privit lingvistic are două componente: un semnificat, o imagine sonoră arbitrară  -  de aceea „casă”  e întrucâtva același lucru ca „house” din engleză sau „Haus” din germană – și un semnificant,  semnificația din spatele sunetelor sau uneori a sunetului.  Astfel cuvântul  „casă” reprezintă toate casele existente sau posibile, la fel cum cuvântul „cuvânt” reprezintă toate cuvintele existente sau posibile.

Am mai vorbit cred despre limba de lemn,  un șir de cuvinte goale, fără, sens, fără suflet, doar carne, cuvântul însuși mutilat.

O dată asociate cuvintele între ele jocul se perpetuează la infinit, se transformă în limbaj, în sens complex, în cărți, în mijloace de manipulare, în dezastre sau în mângâieri alteori. Cuvântul în sine poate fi privit ca un instrument și se întâmplă cum spune Maiestatea Sa ca briciul să se afle în  mâna maimuței.

Cuvântul e jumătate semnificație, jumătate semn arbitrar, un pahar pe jumătate gol sau pe jumătate plin. Cuvântul este pe jumătate bun, jumătate rău, ca războinicul Half-and-Half din povestirile SF ale lui Beckett: Half-and-Half fusese creat la începutul timpului, născut din legătura nelegitimă dintre un înger și un demon iar natura lui duală incontrolabilă.

Dacă la început a fost Cuvântul, oare  Dumnezeu însuși  nu cumva a pus  astfel briciul în mâna maimuței? Continuând jocul, dualitatea cuvântului  poate fi extinsă la divin și carnal. Omul însuși poate fi cuvântul, căci am mai fi ceea ce suntem fără să putem glăsui cu un sens? În acest context, sintagma  „munca l-a făcut pe om”  mi se pare propaganda ieftină și mă aduce cu gândul la obesia mea recurentă legată de „Arbeit macht frei” (Munca te eliberează)

Twitter e în continuare căzut așa că mai am de scris.  Sunt în mod evident – chiar și pentru mine – dependentă de twitter, ce are el în plus și ceea ce  conferă în plus cuvântului ar fi cred timpul actual. Internetul din acest punct de vedere se definește simplist ca un spațiu al cuvintelor, care prin existența acestei  mici aplicații web capătă a doua coordonată: timpul, timpul prezent, acolo unde se întâmplă viața.

Am auzit cândva despre un tărâm fantastic, tărâmul vorbelor spuse la mânie. Acolo sunt adunate toate  și căpătau o forță materială.  Și nu poate fi asta uneori lumea în care trăim? Iar noi, unii dintre noi, niște acrobați care se feresc de obstacole cu o viteză amețitoare, pentru că timpul e crucial și nu-l mai avem?… e vorba de un traseu pe care trebuie să-l parcurgi printre obiecte ascuțite mișcătoarte. Ați văzut însă  că printre toate aceste obstacole, există de fiecare dată un loc, în care dacă te oprești ește ferit.

Să ne oprim poate o clipă!

M-am enervat.

M-am umilit.

Am urât.

N-am mai vrut să mă mai umilesc.

Am renunțat.

Am lovit la rândul meu, nu m-am simțit deloc bine.

Mi-am plâns de milă.

Am căutat să mă regăsesc.

M-am rupt de lume.

Mi-am făcut prieteni noi.

Am uitat.

A început să-mi fie mai ușor să mă accept. Știam demult că e mai bine așa.

Mi-am dat seama că am  fost mai ales dezamăgită, deși am știut dintotdeauna.

Ca întotdeauna marea mi-a făcut mult bine.

Mi-a părut rău că nu am fost să-i ascult live pe KaTaNa, am promis că o voi face.

Pot și vreau din nou să mă văd cu oameni care mă faceau să-mi amintesc că am fost umilită.

Îmi dau seama că am fost ignorantă, constrânsă și asta pentru siguranță.

Oricum toată varza asta e mai ales în capul meu.

Oh, m-am indrăgostit de Twitter.

Mi-am dat seama că nu sunt singură și dacă aș fi, ar fi aiurea.

Întrebam pe Twitter “Care este cel mai important lucru, cel mai important dintre toate într-o viață de om?”

Răspunsuri primite: 1. “Banii” 2. “Poate că cel mai important lucru ar fi ca omul să prețuiască ce are…până nu e prea târziu. Și să aibă credință.”

Am reînvățat să citesc, câte puțin

Nu știu ce voi face în continuare exact, vreau să încerc să iau lucrurile așa cum sunt și să mă accept pe mine fără să țin cont de convențiile sociale și de eventualele anexe stas ale numelui meu. Poate că asta a  început o dată cu blogul, să încetez să fiu scaunul x și să fiu eu, restul doar o consecință și o tranziție dureroasă între un zid pe care l-am construit cu sudoare și speranță în jurul meu și care apoi m-a sufocat și a trebuit să-l dărâm.

Una peste alta, vom vedea.

Revenind la ceea ce este cel mai important  într-o viață de om, am întrebat de nenumărate ori cât costă libertatea. Nu am primit de data asta nici răspuns.

Ca să o vinzi costă sigur bani, mai mulți sau mai puțini și îți aduce ca bonus siguranță, poate că cea a unui om care are ziduri în jurul său, care este adevărat că-l protejează, dar nu îl lasă să vadă mai departe. Cred că poți schimba un anumit  zid cu unul mai mare și mai frumos, poleit în aur și în titluri.

Pe parcursul unei vieți de om ai la început o mulțime de posibiltăți și o mulțime de timp. Faci alegeri și alegeri și cu fiecare, parcă așa e construită lumea asta, universul tău se  îngustează, alegerile sunt tot mai puține și cutiile de sticlă tot mai strâmte și să ieși tot mai greu și mai puțin comfortabil.

Pericolul cel mai mare să uiți de tine, să te minți, găsindu-ți pretexte pentru locul tău călduț… care până la urmă te va face să mori înlăuntrul tău puțin câte puțin Păcatele mele

Când v-ați uitat la cer ultima oară?

Să mă iertați!

Later edit: Citind postul lui Spadez despre The Stone Gods aflu că în cartea semnată Janette Winterson prețul libertății este confortul.