Numere

Nimic nu mai este gratuit, de fapt este chiar intrezis prin lege să pui prețul 0,-- la orice ar fi.

Produsele unui pachet promoțional pe sistemul 2+1 gratis sunt înregistrate contabil în așa fel încât prețul pachetului să fie repartizat proporțional pe toate cele trei produse. Diferă doar modul de prezentare și asta pentru a atrage clientul avid de a primi ceva pe degeaba, orice, nu contează. Avid probabil tocmai petru că nu a avut nimic pe gratis și nu a primit așa ceva pentru că nu există așa ceva.

Mai sunt pe de altă parte mostrele gratuite, dar și în acest caz nu e vorba despre un gest generos ci despre urmărirea uni scop vădit, binecunoscut de a genera mai mulți clienți, de a câștiga o cotă mai mare de piață, de a face profit mai mare, de a face bani. Oricât ți-ai dori să bați sistemul și oricât ai susține că poți să o faci fără probleme, oricât ai crede că poți folosi fără să plătești cei 100 ml de șampon antimătreață dintr-o mostră gratuită, te vei trezi la scurt timp că iei de pe raftul magazinului același produs așezat frumos la înălțimea potivită. De obicei chiar nu vei avea timp să raționezi. Dacă mâna ta se va întinde cumva după un alt produs, aceasta nu este de fapt mâna ta ci e cea a concurenței mai agere care printr-o altă metodă mai iscusită îi suflă astfel clientul și banii firmei care ți-a “dat” mostra și îți bagă ție în pungă, în casă și în viață produsul lor mai bun, mai la mijloc așezat, mai cu multe proteine bioacvatice. E o bătaie între pisici iar tu nu ești decât șoricelul, miza.

Nimic nu este gratuit, nimic. Noi înșine aproape că nu mai știm să dăm, știm doar să luăm și să vrem, vrem, vrem…

Mai nou nici să saluți, nici să zâmbești, nici să scrii un cuvânt , nici să faci cel mai mic gest nu e pe gratis, pentru orice ai face trebuie să încasezi mai devreme sau mai târziu. Ba mai mult cuvântul “gratuit” are conotații puternic peiorative. Căutăm continuu metode pentru a valorifica fiecare mișcare, fiecare respirație, fiecare cuvânt și dacă nu o facem noi înșine, o va face cel care ne angajează, pentru că firma nu vrea să ne da un loc de muncă și să ne ofere un trai bun ci scopul ei primordial declarat este acela de a face profit. Dacă nu ies calculele de venituri și cheltuieli, ROI șcl. te-au uitat într-o secundă și trebuie să pleci cât mai repede, parazitule! Dacă ai adus un beneficiu dublu în ultimii cinci ani, ai fost deja plătit. Ai uitat? De când există bani nu mai își are rostul cuvântul simplu “mulțumesc”. Nu se fac excursii și team-building-uri pentru a fi tu mai relaxat, pentru altruista idee de comuniune întru mama firma și întru veșnica prietenie autentică între colegi ci pentru ca tu să nu pleci din firmă deocamdată și pentru a-ți da o motivație să muncești mai mult. Propun ca metodă de fidelizare sau ca prilej de umor relizarea unor verighete neapărat personalizate, neapărat de designer, care să poarte în interior numele instituției, pe care ai luat-o în căsătorie, deoarece celula de bază a societății moderne este firește compania pentru care lucrezi și îți place să o faci.

La ce oră din zi sau din noapte se oprește toată această goană? Mai ai timp să gândești după ce muncești? Mai poți să dai ceva fără a cere ceva în schimb sau fără a crea celuilalt o obligație?

Cerșetorii nu pot teoretic să-ți dea nimic în schimbul banilor mărunți pe care te-ai milostivit să-i arunci în palmă. Ai dat ceva gratis sau tocmai ți-ai cumpărat o “brand new” părere mai bună despre tine însuți?

Cât din timp mai suntem noi înșine și mai știm cum suntem noi de fapt, câtă vreme suntem plătiți să fim cineva și plătim să fim cum credem că vrem să fim. Nu e ușor, nici cald, nici bine -nu de prea multe ori măcar -- să fim noi înșine, așa cum eram o dată poate în clasa a șaptea când poate știam că o mână este făcută să ia iar cealaltă să dea și că nu se ia cu amândouă mâinile.

Să fii liber înseamnă poate să îți permiți fericirea și durerea de a fi tu însuți.

Dar ce-o mai fi și prostia asta cu libertatatea? Pentru ce? De ce? Pentru o viața de ilustru necunoscut sărac? Răspunsul îl știe fiecare pentru sine, dacă nu cumva ne-am așezat pe față, pe trup și în suflet atâtea măști că nu mai știm care a fost punctul de pornire. E ca și când ai începe la un moment dat să îți vopsești părul în cele mai diverse culori: blond platinat, roșcat deschis 16, castaniu 34 și nu ai mai știi după un timp care e culoarea ta naturală. Toate culorile au numere, orice culoare de vopsea se traduce printr-un cod. Totul are un număr. Noi înșine devenim încet, încet numere: segmentul 20-35 ani, segmentul cu venituri între x-y RON, angajatul 345.

Mi-e teamă de ziua în care nu vom mai știi ce înseamnă libertatea, în care poate nu vor mai exista nici măcar povești despre ea, atunci când cuvântul acesta va dispărea cu totul din dicționare.

Prefer să cred în povești și nu în concret, în cuvinte mai mult decât în cifre și semnez: XX 2790823410549

P.S. Nimic nu se compară cu tine!