Comentarii la: Se poate http://www.aralya.net/index.php/2008/09/se-poate/ blogul falselor valori Mon, 20 Sep 2010 06:05:50 +0300 http://wordpress.org/?v=abc hourly 1 de: aralya http://www.aralya.net/index.php/2008/09/se-poate/comment-page-1/#comment-49 aralya Sat, 15 Nov 2008 17:52:18 +0000 http://www.aralya.net/?p=39#comment-49 Ce sa zic? Comentariul e mai bun ca postul. Eu cred ca ne vom mai vedea si cand nu va exista conjunctura care ne leaga acum. Si spre neuitare, i-au placut cerceii. Ii va fotografia:) Trebuie sa caut si eu toate prostiutele pe care le scriam acum mai mult de 10 ani. Daca le gasesc, le vei gasi la randul tau aici. Ce sa zic? Comentariul e mai bun ca postul.

Eu cred ca ne vom mai vedea si cand nu va exista conjunctura care ne leaga acum.

Si spre neuitare, i-au placut cerceii. Ii va fotografia:)

Trebuie sa caut si eu toate prostiutele pe care le scriam acum mai mult de 10 ani. Daca le gasesc, le vei gasi la randul tau aici.

]]> de: Jumpy http://www.aralya.net/index.php/2008/09/se-poate/comment-page-1/#comment-23 Jumpy Sun, 02 Nov 2008 18:17:27 +0000 http://www.aralya.net/?p=39#comment-23 Am incercat vorbitul cu mine din alt timp: cand eram copil de 13 ani am scris o scrisoare menita sa fie deschisa de mine peste 10 ani si am ascuns-o in podul de la bunici la tara. Bunica a murit anul asta. Casa aia mai are un pic si cade si mi-e si frica sa mai urc pana in pod pentru o scrisoare care probabil a fost de mult roasa de soareci. Au trecut cei 10 ani si inca putin. Si in cel mai ciudat mod nu am nevoie sa mai deschid scrisoarea.Pentru ca imi amintesc prea clar cine eram si ce am scris in ea. In schimb am nevoie sa imi amintesc asta, pentru a nu ma uita vreodata. Fara aceasta frantura de amintire, scrisoarea nu are nici un sens. Inca am tinerete in mine sa ma mai tina 10 ani. Asa ca se poate. PS. Trebuie sa-mi amintesc sa citesc blogul tau si comentariul meu si peste o luna, peste un an, peste inca 10...cine stie cine voi fi atunci? Am incercat vorbitul cu mine din alt timp: cand eram copil de 13 ani am scris o scrisoare menita sa fie deschisa de mine peste 10 ani si am ascuns-o in podul de la bunici la tara. Bunica a murit anul asta. Casa aia mai are un pic si cade si mi-e si frica sa mai urc pana in pod pentru o scrisoare care probabil a fost de mult roasa de soareci. Au trecut cei 10 ani si inca putin.
Si in cel mai ciudat mod nu am nevoie sa mai deschid scrisoarea.Pentru ca imi amintesc prea clar cine eram si ce am scris in ea. In schimb am nevoie sa imi amintesc asta, pentru a nu ma uita vreodata. Fara aceasta frantura de amintire, scrisoarea nu are nici un sens.
Inca am tinerete in mine sa ma mai tina 10 ani. Asa ca se poate.
PS. Trebuie sa-mi amintesc sa citesc blogul tau si comentariul meu si peste o luna, peste un an, peste inca 10…cine stie cine voi fi atunci?

]]>