Religia ca sport
Răsfoiam unul dintre cele mai bine vândute ziare din România. Este bineînţeles unul de sport (a se citi fotbal) şi cu toată această limitare, bate cel mai tare cotidian ”de interes general” cu difuzare naţională. Primele 20 de pagini aveau ca unică temă fotbalul, fireşte, următoarele 2 tenisul, abia după acestea 1 pagină unde apărea Alina Dumitru, cvintuplă campioană europeană la judo.
Fără să am răbdarea necesară să citesc toate aceste dezbateri lungi despre fotbal, m-am întrebat totuşi inevitabil, ce anume se poate întampla într-o singură zi în Liga domnului nea… încât să umple peste 20 de pagini, pentru că ziarul se încheia cu – desigur – fotbal.
Pe de altă parte mă mai întreb ceva: Ce-i mai interesează pe concetăţenii noştri în afară de fotbal şi nu a făcut încă nu ştiu ce tiraje? Răspunsul a venit natural: Da, religia.
Observ în fiecare zi pe stradă oameni, care îşi fac aproape din reflex cruce când trec pe lângă locurile în care se află o biserică. În jurul meu sunt alţii sau aceeaşi oameni, care ţin constant post miercurea şi vinerea; ce să mai zic de posturile mari, că doar suntem în Vinerea Neagră. Aud de aproape 100 de ori pe zi “Doamne ajută”, “Ferească Dumnezeu”, “Doamne iartă-mă”, “Oh, Doamne”, “Mâncarea asta chiar e de post”, “Ţin post”, “Să mergi să te spovedeşti”, “Cum o vrea Dumnezeu” şcl. Am aflat chiar de existenţa unui Dumnezeu în jargon, se numeşte ”Bărbosul” (gratie lui bilică bilică). Ba mai mult, chiar azi am auzit o ameninţare cu valenţe religioase: “Zii merci că azi e Vinerea Mare că altfel ţi-o luai şi mai rău!” Mai punem acatiste, sfeştanii, botezuri, înmormântări… super industrie, superpromovare:
CSR: “curch social resposability”
ATL cu toată gama:
Mass-media: nenumărate exemple
Outdoor: troiţe, cruci mari de tot felul, cimitire; tot azi am trecut pe lângă casa unui renumit domn din fotbal
Obiecte promoţionale: tămâie, lumânări, iconiţe, mătănii, anafură etc.
BTL:
Zile calendaristice semnificative: o mulţime, nici o corporaţie nu se poate lăuda cu atâtea
Vizite ale unor personalităţi sau promoţii face to face: Boboteaza
Organizare de evenimente: slujbe zilnice şi de sărbători
Lista poate fireşte continua.
Îmi mai permit mică paranteză: Dacă ţii post ce sens au toate aceste alimente care imită preparatele din carne: cârnaţi de post, pate de post, brânză de post. Şi mă opresc de data asta numai la alimente.
Lumea vorbeşte despre religie mai mult decât despre politică, sport sau bârfeşte. Atunci de ce nu şi o revistă sau un ziar pe această temă, există văd destule afară şi poate chiar sunt şi la noi, dar nu de mare impact.
Cum ar trebui să arate un astfel de produs media ca să fie popular? Dacă ne uităm pe BRAT ar trebui neapărat să aibă forma unui tabloid. Dar pentru a merge încă şi mai departe n-ar fi tare o combinaţie între viaţă religioasă, fotbal, femei apetisante condimentată cu o exclusivitate din partea unei înalte feţe, anunţuri de mică publicitate cu acatiste şi distribuţie la slujba de duminică. Cum se mai îmbracă doamnele la slujbă ar fi o rubrică demnă de luat în considerare, dar şi una cu titlul “Aşa e BINE!”. De ce să nu aibă şi Biserica vedetele ei şi mai marii ei tonomatele lor?
Web 2.0 este şi la noi acum într-o mare vogă, minunata publicaţie s-ar asorta foarte bine cu www.spovedanie.ro şi un forum care să propulseze în WWW taclale pe teme religioase de la cafea.
Pentru că ştiu preoţi care îşi iau diplomă în Marketing, iată o nouă provocare. De ce să nu ai un site al parohiei, ca să o promovezi mai bine. Cu cât mai mulţi credincioşi cu atât mai mulţi bani pentru lăcaşe, ajutor dat bătrânilor şi orfanilor etc.
Aviz amatorilor!
P.S. Doamne iartă-mă, că nu ştiu ce vorbesc!

Popularity: 58% [?]







1 Trackback(s)